PROGRAMUL DUPĂ ORELE DE STUDII

Misiunea Micul Samaritean a lansat în satul Zimbreni un proiect educaţional special pentru a ajuta copiii orfani sau cei din familii anevoiaşe. După orele de studii, copii ramân pe teritoriul şcolii unde iau masa şi sunt ajutaţi cu temele pe acasă. Acest proiect a apărut din dorinţa profesorilor acestei şcoli de a face ceva mai mult pentru aceşti copii din familii anevoiaşe. De aceea ei au apelat la Fundaţia Micul Samaritean, stiind că noi  lucram în orfelinate şi sate mai mult de 18 ani sa ajutam copiii din Zimbreni, pe langa Cantina pentru bătrâni si copii din familii vulnerabile din acest sat, sa avem un program educational. Şi iată cum acest PROIECT DUPĂ-ORELE DE STUDII s-a început. Profesorii sacrifică timpul lor personal după o zi întreagă de predare pentru a sta cu aceşti copii câteva ore ca să se asigure că ei primesc grija părintească care le lipseşte acasă, iar MMS asigură masa fierbinte în fiecare zi, căldură în clase în timpul lunilor de iarnă şi cadre suficiente.

Unul dintre cele mai importante beneficii ale acestui proiect nou este că aceşti copii nu vor mai îndura foamea. Deoarece majoritatea acestor copii sunt din familii foarte sărăce sau din familii unde unul sau ambii părinţi nu sunt capabili să aibă grijă de copii de obicei din cauza alcoolismului şi deoarece nici o masă nu este servită în timpul zilei la şcoală, aceşti copii sunt deseori flămânzi toată ziua. Aceasta duce la o performanţă slabă la şcoală. Cu scopul de a înzestra aceşti copii cu cele mai bune posibilităţi pentru a avea succes, personalul didactic îi va consilia după orele de studii înzestrându-i cu asistenţă suplimentară şi atenţie individuală pentru ca aceşti copii să-şi isprăvească temele pe acasă şi să înveţe mai bine. De asemenea copiii pot avea activităţi în aer liber, ceea ce le va ajuta să fie într-un mediu sănătos şi pozitiv. Copiii au şi activitaţi cum ar fi lucrul cu lemnul pentru băieţi şi cusutul pentru fete. Cel mai mare impact al acestui program este că aceşti copii primesc atenţia şi grija de care ei au nevoie atât de mult. Mulţi dintre ei au plâns cu lacrimi de bucurie atunci când li s-a spus că acest program după-orele de studii este anume pentru ei.

D-na Valentina, profesoare: “Sunt atât de bucuroasă că MMS a venit în satul nostru cu acest proiect. În sfârşit aceşti copii vor fi sătui. Aş dori să ştiţi că deseori cumpăram biscuiţi şi le dădeam să mănânce. Eu am observat că din cauza alimentaţiei proaste, ei sunt palizi şi nu sunt activi în timpul orelor. Iar la ore ei nu veneau pregătiţi. Ei nu au condiţii bune acasă şi nici pe cineva care să-i asiste. Acum cu ajutorul MMS aceşti copii vor fi hrăniţi şi vor putea studia în condiţii calde sub supravegherea profesorului. Eu de asemenea doresc să ştiţi că voi întradevăr aţi făcut aceşti copii vulnerabili fericiţi, pentru aceasta, profesorii noştri vă mulţumesc.”


© 2009 Micul Samaritean